În noi sunt atâtea gânduri care își așteaptă împlinirea, 
 atâtea lucruri care au nevoie doar de un destinatar 

 și de un moment bun pentru a fi înfăptuite. 

 Ceea ce poate părea, pentru o clipă, un capăt de lume, 

 nu este decât o cumpănă. Firească. 

 Iar ceea ce am crede că este o mare realizare 

 nu e decât dovada că ne naștem învingători. 

 Uneori ne mirăm de ce am putut gândi sau de ce am putut face cândva. 

 Ni se pare ca pofta de a arăta ce suntem în stare ne-a părăsit. 

 Ne plafonăm, blazați, pentru că undeva, cineva ne-a dezamăgit. 

 

 Și astfel rămân închise în noi 

 posibilele împliniri cărora le refuzăm dreptul de a se naște.

 Nu trebuie decât să vrem să o luăm de la capăt. 

 Mereu. Cu suflet senin și cu certitudinea că fiecare zi e o nouă șansă. 

Prieten

Prieten este cel care-ţi redă curajul de a trăi 

atunci când te îndoieşti că mai merită. 

Cel care te ascultă, care te priveşte în ochi 

şi-ţi spune că eşti puternic, 

cel pe care gândul tău şi degetele tale 

îl caută când simţi că ţi-e greu.

Prieten e cel ce nu te trădează pentru nici o avere din lume, 

care se gândeşte la tine pentru o clipă, 

când spune în şoaptă rugăciunea de seară.

Cel care te face să nu te simţi singur şi nici părăsit, 

când toată lumea îţi întoarce spatele. 

Care te iubeşte necondiţionat, 

indiferent câţi bani ai sau nu în buzunar. 

Care te acceptă şi pune preţ doar pe cel care eşti şi pe sufletul tău.

Mă-ntreb dacă-ţi pot fi prietenul pe care-l meriţi.

Hrana sufletului

Sufletul chiar are legile lui.
Degeaba incerci sa-l convingi
sa reziste cand el e impovarat,
degeaba-i spui ca totul e bine
cand el stie ca nu e asa.

Singur isi gaseste remediul
daca vede ca-ti pasa de el.

Te-ajuta mai mult decat crezi,
dar nu cand vrei tu,
ci atunci cand poate el.

Hrana sufletului e neconventionala
si difera de la un om la altul.
Se consuma diferit,
in portii insesizabile,
in clipe imposibil de cuantificat.

Ni se pare ca stim
dar, de fapt,
nu stim mai nimic
despre legile, unice,  
ale sufletului nostru.

Lectia de zbor

Fara dragoste am fi inutili
iar zilele ar trece lipsite de emotii.
Fara amintirea lacrimii
ochii nostri ar fi mai increzatori
decat ne este permis.

Cu fiecare zi
invatam ca mai presus de faramele de viata
este intregul care da rost zbaterii
si credinta ca nimic nu e in zadar.

Singuri nu valoram nici pe departe
cat am putea descoperi prin ceilalti.
Poate de aici si pretul cu care
platim orice implinire.

Drumurile simple aduc bucurii simple.
Cei care vor sa afle calea spre mai mult
cad si se ridica de cate ori e nevoie,
gasind in fiecare esec o lectie despre zbor.

Locul

As vrea ca in anul care incepe sa-mi pot gasi mai usor locul, i-am spus.
Si mi-a raspuns: locul il gasim intotdeauna in noi.
Atunci am inteles unde greseam.
Gandul la ei era mai puternic decat
gandul la mine.
Si cubul meu de aer? Cu el cum ramane?

Voi invata sa ma bucur de tot ce am.
Voi sti sa tac atunci cand trebuie si sa vorbesc cand trebuie.
Imi voi aminti sa zambesc.
Voi iubi si mai mult decat pana acum.
Voi pretui oamenii, cartile si tot ceea ce ne face viata frumoasa.
Voi fi deschisa ideilor si schimbarilor.
Voi urma chemarea naturii.

Nu ma voi lamenta. Nu-mi plac oamenii slabi.
Voi face, asa cum am invatat candva,
lucrul usor ca si cum ar fi greu
si lucrul greu ca si cum ar fi usor.

Si, da, ma voi gandi la mine.

Lumea mea

Pentru mine, simbolul noptii sfinte
nu este Mos Craciun,
care in vremea copilariei mele se numea,
din pacate, altfel,
ci bradul.
Bradul inalt pana in tavan pe care il ornam
catarandu-ma pe scaun,
in care agatam,
odata cu beteala, toate visele mele de copil
si portocalele aduse de tata de la combinat.
Bradul sub care mancam turte si apoi adormeam, fericita,
visand ca voi creste intr-o zi si lumea imi va parea
la fel de buna si de frumoasa ca in gandul meu.

Anii au trecut. S-au implinit si vise pe care nu le-am avut.
E-adevarat, lumea nu e asa cum mi-am imaginat-o.
Nici bradul nu e de fiecare data la fel de inalt
ori poate am mai crescut eu,
insa nu este noapte de Craciun in care
sa nu ma furisez, cu suflet de copil,
sub bradul de acasa,
visand cu ochii deschisi
la lumea mea de maine.

Tristeti ferecate

Sunt oameni care pleaca dintre noi
inainte sa apucam sa ne luam ramas bun.
Aflam dintr-o data ca firul vietii lor s-a sfarsit,
ca tacuti si de nimeni stiuti au plecat, pur si simplu.
Despre nici unul dintre ei nu stim,
poate, atat cat ar fi trebuit.
Nu ne facem niciodata timp sa-i ascultam,
sa-i privim si sa-i intelegem.
Pleaca luand cu ei atatea lucruri nespuse,
tristeti ferecate, bucurii nemarturisite.

Privirea celor care stiu ca pleaca e altfel
mai trista, mai adanca.
Incearca sa spuna, dincolo de cuvinte,
ca viata trebuie pretuita atat cat ne este data.
Ei stiu ca ne privesc pentru ultima oara.
Numai noi nu pricepem cat de aproape e clipa aceea.

Ce luam cu noi

Sunt imagini peste care uitarea
nu se poate asterne.
Sunt oameni care isi fac definitiv loc
in sufletul nostru.
Si sunt zile unice la care gandul se intoarce
de fiecare data cu aceeasi bucurie.

Poate ca la final asta luam cu noi:
multumirea unor clipe binecuvantate
si certitudinea ca raiul e aici, pe pamant.

Ceea ce invatam, cu fiecare zi
in care stim ca nu am trait degeaba,
e rasplata pe care o primim pentru ca nu am lasat
ca viata sa treaca pe langa noi.

Sunt insa si lucruri pe care le uitam,
oameni pe langa care trecem indiferenti
si zile pe care am vrea sa nu le fi trait.

Poate ca viata este, intr-adevar,
ceea ce noi o facem sa fie.

Mai departe

Nu putem trai singuri. Avem nevoie de feedback.
Din cand in cand, cineva sa ne confirme
ca e bine - sau nu - ce facem.

Altfel, ne putem usor minti, inlocuind realitatea
cu proiectia propriilor noastre ganduri.
Conteaza sa stim ca ii pasa cuiva
de noi, de ceea ce facem, de ceea ce visam sa implinim.

Viata e altfel atunci cand o privim
prin mai multe perechi de ochi.
Asa putem vedea mai bine, mai nuantat,
mai departe.

Picatura de vis

Lumea privita prin ochii tai are o lumina aparte. Calda si buna.
Diminetile vin ca niste promisiuni ca viata poate fi frumoasa.
Peste zi imi dai ragazul de a ajunge cu gandul oricat de departe.
Acolo unde, poate, pasii mei nu se vor asterne niciodata.
Iar seara, seara e cel mai frumos.
Fac ochii mari, caut si gasesc mai mult decat as fi sperat.
Astfel adorm zambind, dupa inca o zi in care mi-am luat
picatura de vis
din fotografiile tale.

Iti multumesc.

La multi ani, Serban.